Descriere
Din vremuri străvechi omul a căutat să fie cat aproape de divinitate.
În căutările lui OMul a descoperit obiecte, simboluri sau fenomene care au puterea de a ridica mai sus și mai aproape de Dumnezeu.
În străvechime anumite medalioane cu anumite simboluri aveau rol de amuletă, obiect căruia îi erau atribuite puteri magice ce făceau aceste conexiuni .
Străbunii noștri, cum este și firescul, aveau Anul Nou ca sărbătore o dată cu venirea Primăverii,atunci când natura se trezeşte la viaţă şi începe anul agricol.
Anul Nou a fost sărbătorit pe 1 martie până la începutul secolului al XVIII lea.
Pe teritoriul țării noastre la Schela Caldovei (Mehedinți) a fost descoperit un astfel de simbol străvechi cu vechimea cca 10.500 îen – descoperit pe o piatră, într-o grotă.
Amuletele descoperite aici,sunt primele mărţişoare formate din pietre mici de râu vopsite în alb şi roşu,înşirate pe aţă, care se purtau la gât.
ROȘU simbolizează focul,sângele şi era atribuită femeii ca simbol al nașterii, al aducerii vieții pe Pământ.
ALB este un simbol al luminii, alb este culoarea norilor (așa cum o percepem noi) și este asociată cu înţelepciunea și puterea bărbatului.
ALB + ROȘU = VIAȚA
Împletitul şnurului roşu-alb, în spirală, reprezenta UNIUNEA și COMUNIUNEA dintre un bărbat-femeie.
În contemporan cunoaștem Mărțișorul doar ca simbol al Primăverii, de cele mai multe ori vândut la tarabe, fără prea multă simbolistică și putere adevărată de talisman pe care o avea în străvechime.
Pe ici pe colo mai sânt oameni păstrători de rost ce dau mai departe din cunoașterea străbunilor.
Să ne bucurăm de acest suport și această susținere, mai ales în aceste vremuri.
Despre Mărțișorul FLOAREA VIEȚII
Realizat din lemn de Stejar spre putere și statornicie.
Ca o reamintire a celor cu bun folos pentru NOI am înnobilat cercul abundenței cu șnurul specific ALB- ROȘU ca simbol al VIEȚII pe Pământși am creat Mărțișorul FLOAREA VIEȚII.
Diametrul este de 4, 5 cm
(4+5=9, metamorfozare precum acest anotimp când toată natura se trezește la viață)
Dăruiește cu bucurie un altfel de Mărțișor ce aduce abundență și prosperiate, deschide inima spre iubirea fără condiții.
Cel care poartă un Mărțișor cu Floarea Vieții poate simți și resimți în timp sau pe loc, efectul creat de acest simbol sacru asupra corpului și întregii vieți.
Recenzii
Nu există recenzii până acum.